duminică, iulie 02, 2006

Lyon, Paris...

Tocmai m-am intors din una dintre cele mai frumoase calatorii pe care le-am facut pana acum. Inca sunt sub influenta tuturor celor vazute, inca visez, la figurat dar si la propriu, fiindca azi noapte ma plimbam cu masina pe strazile si tunelele intortocheate ale Lyonului :))
In fata ochilor imi revin mereu si mereu flash-uri cu quilturi, cladiri, peisaje, chipuri, drumuri si viaducte si chiar avioane (la Paris am stat intr-un hotel foarte aproape de aeroportul Charles de Gaulle, iar avioanele isi luau zborul din 5 in 5 minute).
A fost o calatorie speciala din mai multe puncte de vedere: am vazut quilturi adevarate (in afara de cele ale Getei nu mai vazusem nici unele), am intalnit oameni minunati, am vazut locuri superbe si, nu in ultimul rand, am consolidat universul unei prietenii unice, care dureaza de 18 ani, ale carei protagoniste suntem: Anca, Diana, prietenele mele inca din anii studentiei si subsemnata. Ca o mentiune, prietenele mele m-au proclamat “the Queen of the Motorways” sau “La Reine de la route” sau “regina soselelor”. Am protestat explicandu-le ca, fara” Fraulein”(asa am numit sistemul de navigatie prin satelit) si fara Diana ca si copilot in dreapta mea, iar Anca in spate cu hartile, nu m-as fi descurcat, dar in zadar, ele au insistat sa primesc aceasta titulatura, si in numele dragostei ce le-o port, am primit-o.
In prima zi a calatoriei, Fraulein s-a defectat, supraincalzindu-se de la soare si ne-a lasat balta in Elvetia, aproape de granita cu Franta. Am ratacit un timp pe niste sosele de munte, necontenind sa ne minunam de frumusetea peisajelor. Nimic din ceea ce se spune despre frumusetea Elvetiei nu este exagerat. Aproape ca ne-a parut rau cand Fraulein si-a revenit si ne-a pus pe directia buna, spre Lyon.
La Lyon, a doua zi, a inceput nebunia. Prima data am vizitat expozitia de la “La Sucriere” care este o cladire veche pe cheiul Rhonului, restaurata si data circuitului cultural. Pe vremuri, aici se depozita zaharul adus pe Rhon si descarcat la docuri. Acum, vopsita in roz cu motive florale, este o locatie extrem de neconventionala si boema, foarte potrivita pentru astfel de expozitii ca aceea pe care am vizitat-o noi.







Ne-a placut enorm si vaporasul ancorat la mal pe care erau instalate masute cu umbrele si unde am savurat o masa delicioasa si o cafea pe masura.








La “La Sucriere” am intalnit-o pe Smaranda si pe sotul ei, Jean-Marie, la standul ei amenajat la etaj. A fost emotionant. Smaranda este o femeie adevarata, frumoasa si pe dinafara si pe dinauntru. Ne-a incantat cu felul ei spontan si sincer de a fi si am vorbit de la inceput ca si cand ne cunosteam de cand lumea. E adevarat ca eu ii presimtisem felul de a fi inca de pe grupul Yahoo, iar prietenele mele au fost pur si simplu incantate. Despre Jean-Marie, ce-as putea sa spun decat ca, eu cred ca-si iubeste foarte mult sotia, e la fel de pasionat ca si ea si foarte primitor. Si foarte rabdator as mai adauga, fiindca, seara, la intalnirea peticelelor de la restaurant, s-a vorbit numai romaneste si cu toate acestea, el ne-a suportat cu stoicism pe toate sapte :)

Sase ore am stat la “La Sucriere” si nu m-as mai fi saturat sa privesc quilturile. M-au impresionat rusoaicele cu miniaturile lor superbe. Sunt extrem de talentate si am ramas uimita cat de puternic a prins aceasta miscare a patchwork-ului in Rusia. Nu vad de ce noi romancele ne-am lasa mai prejos. Mi-a mai placut expozitia de arta textila, unde expuneau nordicele, dar am vazut acolo si un quilt al Estherei Bornemisza, pe care eu o admir mult. Din pacate acolo nu s-a putut fotografia, dar pana sa aflu acest lucru, am reusit sa fac cateva poze. Foarte mult mi-a placut seria scaunelor, care stiu ca i-au placut si Smarandei. In dreapta, la link-uri am sa pun shortcut-uri spre albumele cu poze de la “La Sucriere”, de la “Palais de Congres”, de la “Chateau de Faverges de la Tour” si albumul cu noi trei la Lyon si Paris.
Seara a fost randul intalnirii peticelelor la restaurant. Cu multa placere le-am intalnit pe Viorica, Adina si Maria. Sentimentul pe care l-am avut si il am in continuare, a fost ca ne cunoastem de mult, ca totul decurge foarte natural, ca am intalnit oameni adevarati, de cea mai buna calitate, cu inimele deschise si foarte primitori. Si eu regret, Viorica, ca nu am avut mai mult timp sa stam de vorba, intr-adevar, doamna din Anglia ne-a cam acaparat o parte din atentie. Dar era o lady tare draguta, si m-a uimit forta si curajul pe care l-a avut ca sa faca la varsta ei, si in scaunul cu rotile, o asemenea calatorie. La noi in Romania, o asemenea mentalitate este mai greu de gasit. Si era atat de incantata ca vorbeste cu niste romance, tatal ei fiind pe vremuri angajat al unei banci romano-engleze, incat propun s-o iertam, si mai degraba sa ne concentram si sa ne gandim cum am putea face sa ne intalnim mai des, ca sa putem sa ne cunoastem mai bine.

Pe Maria si Adina le-am intalnit si a doua zi la Palais de Congres, iar cu Adina am avut privilegiul sa vizitam Castelul Faverges de la Tour, la 60 km de Lyon.


La Palais de Congres am gasit o locatie mai conventionala, dedicata unor astfel de evenimente, si am regretat un pic atmosfera boema si parca mai artistica de la “La Sucriere”.
Aici,la Palais de Congres, o sala imensa era dedicata standurilor comerciale, unde puteai sa cumperi tot ce-ti dorea inima in domeniul patchwork si quilting, cu conditia sa ai bani suficienti, fiindca preturile nu mi s-au parut a fi mai mici decat cele pe care deja le cunosteam de pe internet. Ce m-a uimit a fost ca nu se puteau cumpara quilturile expuse la standuri (ca produse finite) ci doar kit-uri pentru a ti le putea confectiona de unul singur. Am mai vazut standuri cu carti, cu materiale (bumbac, matase, fetru, etc), cu unelte de tot felul. Era prezent si Kaffee Fasset care dadea autografe pe cartile lui. Pana cand am cumparat si eu o carte de-a lui si am ajuns la standul lui s-o semneze, disparuse si nu l-am mai revazut. Erau si locuri rezervate special pentru mici cursuri de cate o ora, doua, cu masini de cusut. Nu m-am inscris la nici un curs, fiindca voiam sa vad cat mai mult din expozitie. Impresia generala a fost ca foarte multa lume este preocupata de acest fenomen care a devenit o adevarata industrie in Franta. Erau prezenti vizitatori din toata Europa, si nu cred sa exagerez cand spun ca din toata lumea. Pe langa patchwork am vazut si multe standuri cu broderie, cu point de croix, cu feutrinaj si boutis.
Expozitia propriu-zisa de quilturi a fost impresionanta. Probabil cel mai mult m-au impresionat quilturile americane autentice, datand din sec. XIX si inceput de secol XX. Erau foarte bine conservate, si cusaturile, si culorile. Din pacate nu a fost voie sa fotografiem. Erau quilturi care faceau cu siguranta parte din patrimoniul cultural al SUA si, cred eu, extrem de valoroase.
Apoi, mi-a mai placut expozitia quilturilor lucrate in matase si foarte mult, din nou, expozitia rusoaicelor. Ele reusesc cu materiale relativ simple (de exemplu am recunoscut in multe lucrari folosirea absolut extraordinara a benzilor de fronsare cu ajutorul carora se incretesc perdelele) sa realizeze quilturi minunate, unice. Asta presupune mult, mult talent.
Au mai fost multe, multe lucrari care mi-au placut, va las pe voi sa le descoperiti din poze, chiar daca ele, pozele, sunt de multe ori departe de realitate.
In dupa amiaza aceleasi zile am plecat toate trei impreuna cu Adina, si bineinteles cu Fraulein, spre Chateau de Faverges de la Tour, la 60 km de Lyon unde Adina avea expuse cateva lucrari. Am avut surpriza sa descoperim in Adina un companion minunat, cu sufletul extrem de tanar, care s-a integrat de minune in universul nostru. Dupa ce ne-a denumit “destepte” fiindca ne descurcam atat de bine cu masina (pana ce i-am explicat noi ca Fraulein face toata treaba), Diana a preluat apelativul, l-a "innobilat" preschimband primul “e” in “ã” si am devenit cu toatele, inclusiv Adina, “dãstepte” :))
Si iata-ne pe noi dãsteptele la castel, unde ne-a asteptat Ruxandra, cunostinta Adinei, o romanca cum altfel decat dãsteapta, care lucreaza la departamentul “relatii cu clientii” al castelului.


Las pozele sa vorbeasca in locul meu, fiindca ma apuca nostalgia rau de tot cand ma gandesc cat a fost de frumos.
La sfarsit, nemaivenindu-ne sa plecam de la castel, am incropit o expozitie ad-hoc cu quilturile Adinei, in fata castelului.















Dragele mele, a urmat o zi prin magazinele Lyonului, iar duminica vizita la "Musee des Tissus et des Arts Decoratifs", unde cel mai mult ne-a impresionat expozitia de moda a lui Leonard, un designer francez care imprima modele florale pe matase si creaza haine superbe. Nu am avut voie sa fotografiem, dar am sa port in amintire toata viata frumusetea ce am vazut.
A doua vizita a fost la "Musee des Beaux Arts", unde am vazut, printre altii: Chagall, Bonnard, Monet, Manet, Picasso, Vuillard, Rodin, Renoir, Braque si chiar un Victor Brauner, pictor roman. Cand am iesit de acolo, ne-am cuibarit pe o terasa in Place Terraux si am degustat o inghetata olandeza, cu gandul la minunatiile vazute. Apoi a inceput sa cada de sus o ploaie binefacatoare, care intr-un mod ciudat, se intalnea aproape de solul pietei cu sensul invers al picurilor fantanilor arteziene care impanzeau Place Terraux, rasarindu-ti parca de sub picioare.




Luni a fost Parisul. Am strabatut pana la amiaza jumatate din Franta, ne-am inregistrat la hotel si am pornit cu bus, tren si metrou, sa intalnim Parisul.
E mult, e greu si e de prisos sa incerc sa spun in cuvinte ce a insemnat Parisul pentru noi. Timpul a fost foarte scurt si am atins doar Basilique du Sacre Coeur cu al sau Montmartre si Bulevardul Champs Elysee cu al sau Arc de Triumf. Coplesitor…













Apoi, inapoi spre casa, deja presimtind nostalgia si dorul, incercand sa prelungim clipele, sa tragem de ele intr-o tentativa de dilatare spre maximum, ascultand la cd-playerul masinii Julien Clerc si Jaques Brel, pentru a mai pastra un pic in noi dulceata cantata a limbii franceze.
La jumatatea drumului am dormit la o pensiune langa Passau, alt oras minunat, pe malul Dunarii. O alta avalansa de senzatii si trairi, cu mirosul Dunarii aproape, cu mireasma padurii, cu un crai nou de luna pe un cer superb.



Inca port in mine toate drumurile, toti oamenii, toate locurile, toate sunetele si toata frumusetea prieteniei.
Nu stiu daca din poze reiese toata frumusetea a ceea ce am trait.

A voastra, Dora

5 comentarii:

corina spunea...

Draga Dora,
Pozele ca pozele, dar felul in care spui tu povestea nu lasa nici o urma de indoiala: ai trait ceva minunat! Iti multumesc ca ne-ai facut si pe noi partase la bucuria ta, cu atata sinceritata si daruire.

Elena spunea...

Dora draga, am citit si am vazut pozele si te inteleg foarte bine. Nu stiu cat de bine pot descrie cuvintele si arata pozele multitudinea de sentimente, emotii, frumusetea celor vazute. Vorba Smarandei cand ne-am plimbat cu vaporasul pe Sena "pacat ca nu putem face o poza care sa prinda si les chansons care se aud pe vaporas" si toata atmosfera aceea deosebita de ...Paris!

simo spunea...

welcome home!
nu va fi nevoie sa te intreb cum a fost, se simte ca inca mai esti pe undeva prin hexagon si abia astept sa-mi povestesti mai multe!!!

daniela spunea...

Mutumim mult Dora pentru poze si pentru ca ne-ai facut partase la micile bucurii ale "petrecerii" voastre prin Franta.

Am vazut si admirat lucrarile si prin ochii vostri.
Comentariile tale sunt foarte valoroase mai ales cand sunt atatea albume de vazut si tot atatea intrebari fara raspuns...

As fi curioasa sa stiu cu ce gand tainic te-ai intors acasa???

Nathalie L. pour Histoires de boites à couture spunea...

Dora, je suis si déçue de n'avoir pu te rencontrer, j'étais à Lyon. C'est dommage, trop dommage, une autre fois, j'espère.
Je t'embrasse